Vâltoare

Pentru cei neînzestraţi sau pentru cei netrecuţi prin "igne et ferrum"-ul cititului şi scrisului, cuvintele înclină foarte mult spre latura (sau himera) lor patetică. Este ca o natură a lor care în contact cu unii sau alţii se aprinde, se intensifică. E la fel cum a purta o haină poate să nu se potrivească deloc conformaţiei cuiva sau pur şi simplu este nevoie de o dietă până când cutele grosolane de deasupra şoldurilor vor dispărea.
Cărţile sunt ca o deschizătură în mintea oricui şi trebuie să te grăbeşti să laşi cât mai multe înăuntru sau să vezi cât mai multe din afară.
Cineva spunea că banii nu aduc fericiea, ci doar oferă opţiuni.
Cărţile nu oferă expreienţă, dar îţi înalţă călcâiele, sau mai de grabă îţi lungesc gâtul, ca să vezi deasupra celorlalte capete. De exemplu, în loc să stai în vâltoare la concerul lui Madonna (urăsc exprimarea Madonnei), să vezi de pe margine feţele publicului confuz de o parte şi pe (an)diva ofilită de cealaltă.
Dar nu la asta vroiam să ajung, deja de când am început să scriu am deviat de la ceea ce vroiam de fapt, dar se pare că nici conştientizarea nu este de ajuns căci nu pot să ajung acolo unde aş fi vrut. Nu reuşesc să ating punctul unde hieraticul simţirilor să nu fie alterat de pateticul cuvintelor, aşadar nu. Poate disperarea e mai constructivă în acest sens, dar în momentul acesta nu mă simt disperată. Păcat.