Înapoi din Sighişoara

Oboseala s-a risipit prin pânza feţei de pernă şi acum să stau să-mi amintesc.
Rucsacuri în spate, banchete maro de tren, gări, mers pe jos, transpirat, urcat, coborât, feţe noi, feţe vechi, feţe comune, feţe frumoase, înghesuială, corturi, râsete, nervi, saltele pe jos, kitch-uri, ne-kitch-uri, free hugs, chitări, oameni care cântă, cântă fals, cântă frumos, cântă, terase, fum, iarbă, Sighişoara. Nici nu ştiu daca prin tot amalgamul în care m-am învârtit am reuşit să simt cu adevărat atmosfera. Cred că nu. Două zile am alergat să văd cât mai mult, să trag cât mai adânc în piept mirosul festivalului. Şi din prea mult entuziasm am dat într-un fel de prostaţie. Însă cele câteva momente în care am simţit cu adevărat ce trebuia să simt îmi vor încărca bateriie ceva timp de acum încolo. Un zâmbet, o atingere, o îmbrăţişare, un stat pe trotuar, un plimbat printre ziduri înalte şi vechi, un sunet de chitară, o faţă străină, o voce străină, o oboseală frumoasă.
Acum, aştept anul viitor.