Obişnuirea cu numele

de Marin Sorescu

Copil,

După ce te ridici în picioare

Şi începi să te dezmeticeşti

Printre lucruri,

Prima grijă e să te obişnuieşti cu numele.

Cum te cheamă?

Eşti întrebat mereu,

Până când, după ezitări şi bâlbâieli,

Începi să răspunzi cursiv

Şi numele tău nu mai e o problemă.

Când nu mai ştii cum te cheamă,

E foarte grav,

Totuşi nu trebuie să disperi.

Urmează o pauză.

Şi, imediat după moarte,

După ce ţi se mai ridică ceaţa de pe ochi, 

Când începi să te orientezi, cât de cât,

În întunericul de veci,

Prima grijă cred că e tot aceeaşi,

De mult uitată şi îngropată odată cu tine:

Obişnuirea cu numele.

Ţi se spune - cred că la fel de arbitrar -

Păpădie, ciuboţica cucului, sângele voinicului,

Mierlă, cintează, turturea, fir de calomfir,

Zefir, - sau toate acestea la un loc - 

Şi când dai din cap c-ai înţeles,

Înseamnă că-i în ordine:

Pământul, aproape rotund, se poate-nvârti printre stele,

Ca un titrez.

***

Bunicii mele blânde şi frumoase, mult iubitoare de bujori, de cărţi, de oameni şi de Dumnezeu. Cu neînchipuită durere şi nemărginită dragoste, veşnic te păstrează în suflet iubita lu bunica.