duminică, 23 decembrie 2012


Obişnuirea cu numele

de Marin Sorescu

Copil,
După ce te ridici în picioare
Şi începi să te dezmeticeşti
Printre lucruri,
Prima grijă e să te obişnuieşti cu numele.
Cum te cheamă?
Eşti întrebat mereu,
Până când, după ezitări şi bâlbâieli,
Începi să răspunzi cursiv
Şi numele tău nu mai e o problemă.

Când nu mai ştii cum te cheamă,
E foarte grav,
Totuşi nu trebuie să disperi.
Urmează o pauză.

Şi, imediat după moarte,
După ce ţi se mai ridică ceaţa de pe ochi, 
Când începi să te orientezi, cât de cât,
În întunericul de veci,
Prima grijă cred că e tot aceeaşi,
De mult uitată şi îngropată odată cu tine:
Obişnuirea cu numele.

Ţi se spune - cred că la fel de arbitrar -
Păpădie, ciuboţica cucului, sângele voinicului,
Mierlă, cintează, turturea, fir de calomfir,
Zefir, - sau toate acestea la un loc - 
Şi când dai din cap c-ai înţeles,
Înseamnă că-i în ordine:
Pământul, aproape rotund, se poate-nvârti printre stele,
Ca un titrez.

***

Bunicii mele blânde şi frumoase, mult iubitoare de bujori, de cărţi, de oameni şi de Dumnezeu. Cu neînchipuită durere şi nemărginită dragoste, veşnic te păstrează în suflet iubita lu bunica.


Un comentariu:

ifim spunea...

Sărbători fericite cu bucurii şi împliniri alături de cei dragi!