le changement

în dimineaţa asta se trezi neliniştită.

totul era ca de obicei – întoarsă cu faţa spre fereastră, în patul ei, neamintindu-şi, bineînţeles, niciun vis. în faţa ochilor aceeaşi imagine, ţipătul de nou-născut al fiecărei zile: pete roşii, mici şi diforme zvârcolindu-se pe peretele interior al pleoapelor.

şi totuşi, ceva era bizar.

un sentiment ameninţător, ca şi cum, într-un mod absolut inexplicabil şi miraculos, patul în care dormea s-a urnit cumva din locul lui în timpul nopţii, cu tot cu fereastră şi cu lumina de după ea, şi s-a deplasat pe nesimţite, pe nerăsuflate şi pe negândite, fix în mijlocul universului.

un sentiment de o apăsătoare gravitate, se simţea de parcă nimerise în vreo mare catedrală a lumii chiar în timpul unei mise latineşti. stop, se gândi. fie chiar şi mijlocul universului este şi ăsta un loc ca atâtea alte locuri. să gândim la rece. poate este o întâmplare. dar ea nu crede în întâmplări. totuşi, îi este peste putinţă a înţelege raţiunea acestui punct atât de unic, de îndepărtat şi de fandosit (i.e. mijlocul universului) de a se trânti tocmai în patul şi în tihna ei de dimineaţă.

se întoarse îmbufnată pe partea cealaltă. uite încă o chestie dubioasă: tipul ăsta de lângă ea doarme mereu şi mereu numai cu faţa spre ea.

ar fi mai bine să-l trezească, să-l anunţe şi pe el ce s-a întâmplat.

hei, Ianus, cred că astăzi suntem în mijlocul universului.