Când situaţia a luat-o razna trebuie făcută o riguroasă reevaluare a ei. Trebuie renumăraţi ochii din cap, cei din tavan şi cei din frunzele copacilor, pentru a vedea dacă nu cumva s-au împuţinat sau, şi mai rău, sau înmulţit. Apoi trebuie cercetat de ce ochii din cap au tendinţa să fie mai tot mereu închişi. Dacă există o durere în piept, trebuie văzut de ce fel este aceasta. Sunt două: fie ca nişte valuri ce se lovesc de un ţărm, fie ca două pleoape ce se izbesc una în alta. Durerea în piept, de oricare fel, e semn bun (totuşi primul tip este semn şi mai bun). În continuare, a se stabili dacă susul şi josul sunt tot în sus, respectiv în jos. De asemenea, este de evaluat şi în ce măsură aparatul respirator mai produce suspine, şi cel digestiv fluturi, noduri şi celelalte-i extravaganţe. Indicele în scădere este semn rău. Cea mai cruntă constatare în urma evaluării este liniştea. Dacă odinioară zona era palpitată de valuri uriaşe, vulcani, tunete şi seisme, iar acum în locul lor vezi un lac mic şi împuţit, încleiat cu mătasea broaştei şi alte mizerii mocirloase, eu zic, draga mea, să te cam alarmezi, căci e din cazurile cele mai rele. În cazul ăsta, nu ştiu ce e de făcut.

(Totuşi, cred că dacă te alarmezi jumătate e ca şi făcut. Deci, alarmează-te.)