Nopţi goale. Nopţi grele, negre ca hăuri nesfârşite în care nu mai ajunge niciun gând de om. Nopţi de moarte, nopţi din care te trezeşti răsuflând uşurat că ai supravieţuit. M-am obişnuit de ceva vreme cu ele. Fără gânduri, fără sunete, fără glasuri şi, mai ales, fără vise. Nopţi fără vise. Doar un somn greu şi brutal, un somn de animal care nu vrea decât să-şi liniştească suflul iuţit. Mă sperie când mă gândesc la ele şi mă nelinişteşte de ce o fi aşa, dar nu mă mai gândesc. Altădată izvoare bolborosind de idei, de nelinişti, de dureri şi frământări, nopţile sunt acum morţi vremelnice, fade, fiziologice.
Însă noaptea asta am avut un vis. Un vis cu cel mai frumos vis pe care l-am trăit.
Îmi vreau morţile înapoi.
4 comentarii:
ce te tulbura asa de tare? sa fie oare vremea asta urata?...
imi place numele blogului tau, e foarte special:)
Sa fie 13 de vina ?
într-un fel EXTREM de ciudat era 13 de vină :)) dar nu ăla
Trimiteți un comentariu