Te uiţi la mine cu chipul ăla ştirb, cu ochii înfundaţi în orbite schimonosite, te uiţi cu priviri semeţe (cum se poate semeţi privirea între asemenea orbite?), ştiu că te uiţi aşa pentru că vrei să mă faci să cred că sunt oglinda ta, dar nu, eu ştiu că din clipirile mele pot ieşi adieri îmbătătoare, din ale tale nu, din ale tale numai miasme pot ieşi. Îmi spui că da, dar frumuseţea vine din interior, oh, dar nu, când în interior nu e frumuseţe, nu vine nicio frumuseţe din interior, vine ceea ce este în interior, nu are ce altceva să vină. Mă pui să mă plimb pe cărarea ta plină de sebum şi de cioturi de păr smuls şi îmi spui că duce chiar la ţintă (care ţintă?), dar nu, eu ştiu că nu este cărarea asta dreaptă şi la capăt sau în mijloc are un minotaur care e chiar capul tău (deci sub îl are) şi da, dar eu nu sunt deloc Tezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu