Încearcă să uiţi lucruri, dar nu cum uită oamenii promisiuni făcute, ci cum îşi uită copacii frunzele căzute.
Nu mai întreba frunza de ce e frunză şi foamea de ce e foame, iar susului nu-i mai pune întrebări legate de direcţia sa.
Adu-ţi aminte că nu poţi fără să clipeşti; căci clipitul e răgazul fără de care sufletului i se dereglează glandele lacrimare.
Bineînţeles că are glande lacrimare.
Nu te mai uita în jos când eşti sus; nu-ţi mai face griji că o să cazi, pentru că oricum o să cazi. Muşcă din sus, simte-i gustul, mănâncă-l până ce din el nu va mai fi rămas decât o linie de orizont.
Nu uita că şi starea de ploaie şi starea de curcubeu şi starea de frunză, ca orice stări, se termină.
Zâmbeşte senin la cei care vor "da sau nu" şi bucură-te că tu ai înţeles că nu poţi trăi viaţa tăind-o în bucăţi.
Nu te mai supăra pe cei care uită de tine, poate eşti şi tu o frunză căzută. Fii o frunză căzută şi nu o promisiune!
Înţelege că a întreba „de ce?” este nu numai lipsit de sens, ci şi o bombă atomică asupra Hiroshimei sufletului tău.
Primeşte când oamenii te iubesc şi crede tot ce îţi spun.
Ascultă-l pe Nichita când îţi spune că a înţelege înseamnă a nu fi, - fiind.
Nu uita că nu aici e locul unde să nesocoteşti acestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu