Problematica studiului pentru Bac

În urma unei îndelungi reflecţii profunde şi epuizante asupra problematicii studiului pentru examenul de Bacalaureat, am ajuns la concluzia că acest aspect este pe nedrept bagatelizat.

Din momentul în care şcoala a fost instituţionalizată, moment care probabil nu a fost foarte îndepărtat de cel al denaturalizării omului şi trecerii sale în starea socială, aşadar cândva demult (tare demult), examenul de Bac, sub diverse şi diverse forme, denumiri şi redenumiri, a fost, măcar pentru o perioadă scurtă de timp, problema existenţială a fiecărui homo cu puţin mai mult sapiens în el. (am vrut să spun a fiecărui tânăr, dar în raport cu bacul cât de tânăr poate fi numit taximetristul de 34 de ani care era foarte emoţionat pentru proba de română oral căruia i-am povestit de stilurile funcţionale în drum spre casă?)

La o analiză mai atentă (foarte atentă chiar!), am observat că procesul studiului pentru bac este adesea sub efectul unor fenomene de o natură suspectă, lucru despre care vreau să vorbesc în cele ce urmează.
Prin urmare, studiul pentru bac este un fenomen complex, alambicat, atingând până şi aspecte din sfera paranormalului, psihologiei maselor, Cenzurei Transcendentale, profetismului, spiritismul şi legilor lui Murphy (or mai fi şi altele, dar mi s-a terminat imaginaţia), şi se suprapune adesea cu problematici metafizice fundamentale.

Procesul de studiu pentru Bacalaureat este unul lent, anevoios, greu, asemenea mişcării plăcilor tectonice sau creşterii copacilor. Şi asta totuşi nu ar fi o problemă atât de mare dacă nu ar fi şi acele fenomene suspecte de care vorbeam mai sus. Aşadar, se întâmplă ca individul, indiferent de dotările sale intelectuale sau fizice, în momentul în care decide prin voinţa sa liberă şi neconstrânsă de absolut nimic să îşi dedice timpul şi atenţia studiului pentru Bac se declanşează lanţul de fenomene ciudate. Moment care ar trebui să fie ceva obişnuit, banal, constructiv în vederea măreţului obiectiv, se transformă deodată în ceva de neimaginat: este momentul revelaţiilor, momentul marilor idei, celor mai geniale idei, momentul în care telefonul sună, momentul în care lumea care a uitat complet de individ îşi aduce subit aminte de el, momentul în care messul devine de neînchis, momentul în care individul îşi aduce aminte de cele mai uitate şi filosofice probleme, când lumea arde fără individul în cauză, momentul în care individul îşi aduce aminte că trebuie să mănânce sănătos, să facă sport, să ducă gunoiul, să spele vasele, să facă voluntariat, să cureţe tastatura, să ude florile, în fine, momentul în care individul trăieşte cele mai vii şi mai nepotrivite experienţe în contextul dat.
Că ceea ce se întâmplă atârnă puţin înspre hăul paranormalului nu ar fi aşa o chestiune intrigantă, însă celelalte lucruri enumerate mai sus mă pun mai mult pe gânduri.

Este clar că e un aspect ce ar trebui avut în vedere de cei pasionaţi de psihologia maselor. Deşi mulţimea nu se constituie din punct de vedere fizic, ea există totuşi la nivel empatic, şi este clar că între participanţii la această mulţime se produce fenomenul de contagiune mentală al lui Gustave le Bon pentru că această ciudăţenie descrisă mai sus este prezentă la majoritatea celor aflaţi în cauză.
În ceea ce priveşte Cenzura Transcendentală… Poate că Bacul este de fapt marele mister al lumii, care probabil dacă ar fi revelat viaţa şi lumea şi-ar pierde sensul, iar Marele Anonim nu poate permite una ca asta. (cred că Blaga se răscoleşte în mormânt acum)
Profetism? Spiritism? Poate că, de fapt, Bacul este prilejul tuturor de a primi semne şi meniri, poate că tot ce se întâmplă în timp ce învăţând pentru Bac o forţă necunoscută ne distrage, este de natură… superioară.
Sau, bineînţeles, algoritmul prin care totul se poate explica: legea lui Murphy! De ce să poţi învăţa pentru Bac, când există posibilitatea să nu poţi?

***Scriere din seria: haz de necaz, râsu-plânsu, hai să ne culcăm până un ne răzbeşte foamea etc.