supravieţuitorii


oameni fără cap
trec călări
pe şosele de asfalt,
galopează printre liniile albe
ce ţin punctat,
şi pe alocuri, continuu,
plusul beregatelor lor
care nu duc nicăieri.

bucăţi de câini
răsar,
pulpe îmblănite de
câini fără stăpân
se sfredelesc în soare.

oamenii călări ar lăcrima,
dar n-au pe unde,
ar lăcrima de o nostalgie nelămurită
după scaune comode,
motoare puternice,
volane înfăşurate în pielea
cailor pe care îi frământă
între picioare.

o copită sfărâmă
un femur de câine,
o lacrimă de nicăieri
sfârâie pe asfalt.