Înger hemograf

La mulţi ani, Nichita Stănescu!

I
A venit îngerul şi mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de ştiinţă şi tu până acum n-ai inventat nimic!
Cum să nu; am inventat; numai că ştiinţa pe care eu am creat-o este atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numeşte hemografia, adică scrierea cu tine însuţi.

II
Această scriere încearcă să oprească în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodată în loc; starea fericirii, adică. Speranţa secretă a celui care există, adică Pricina secretă de a exista a celui care există, adică.

III
Hemografia este o ştiinţă tânără. Ea are numai vârsta umanităţii. Ea are numai vârsta celui care se scrie pe sine. Strămoşii ei sunt în viitor. Din această pricină, ea pare stângace când de faăt este plânsă, şi pare sângeroasă când de fapt este numai roşie.

IV
Cel mai mare hemograf nu s-a născut încă, dar făcând calculul trist că se împlinesc 90 de ani de când Eminescu nu a mai scris real, cred că în acest an el se va naşte din nou de la început. Mă gândesc că dacă unei femei îi trebuie 9 luni ca să producă miracolul existenţei, 90 de ani îi trebuie ţării ca să-l renască pe el. Eu am venit pe lumea limbii româneşti ca să-l vestesc.

V
El va fi neasemuit de frumos şi toată fiinţa lui, chiar şi trupul lui vor fi o neasemuită vorbire. Se vor usca lacrimile femeilor părăsite, iar îndrăgostiţii vor vedea păsări cu gâtul uimitor de lung întretăind soarele la amurg.

VI
El însuşi nu va fi foarte fericit, dar toată fiinţa lui va revărsa un fel de fericire a vorbirii, încât toate tinerele fete, auzindu-l, îi vor purta cuvintele la ureche ca pe un cercel cu diamant.

VII
Chiar nici tinerii bărbaţi nu vor avea timp să-l invidieze, Fiind deodată şi de tot preocupaţi să-l iubească.
El nu va trăi foarte mult, încât ultimul lui chip văzut va fi un chip de bărbat tânăr.
El nu va scrie multe cărţi, dar cuvintele lui vor fi nesfârşite.
El nu se va înălţa la ceruri fiind confundabil cu ele.
Va bea vin, va plânge în hohote, va râde din inimă.

VIII
El n-o să-şi aducă aminte de mine, pentru că aşa este cuviincios.
El îşi va aduce aminte numai de o fiinţă foarte frumoasă şi care târziu şi altă dată va urma să se nască.

IX
Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poţi la urmă să scrii pe din afară sufletele altora.

X
Îngerul se uită posomorât la mine:
Eu aş fi vrut să fac din tine un om, iar nu un înger. De ce mă dezamăgeşti?

XI
Trece în fugă un copil şi se opreşte bursc. Se uită lung la noi şi ne spune: Mă, voi nu vreţi un măr, că mie nu-mi mai este foame de el!

Te iubesc, Nichita Stănescu!