Citesc că Robinson a stat douăzeci şi opt de ani pe insulă, de patru ori câte şapte. O cutremurare nemaiîntâlnită mă cuprinde, un plâns inexplicabil de revelaţie durereoasă. Revin asupra rândurilor, şi iar, citirea acelui număr de ani mă zguduie. Pentru prima oară se ridică în faţa mea, impunătoare, impasibilă, stâncoasă şi atât de vizibilă incapacitatea mea totală de a fi singură. Douăzeci şi opt de ani pe o insulă pustie. Trebuie să recitesc romanul.