Dă-mi

Ea: Te rog, dă-mi braţul tău, ca să pot auzi vuietul mării şi seva lovindu-se de peretele ierbii.
El: Nu pot.
Ea: Atunci dă-mi pieptul tău, ca de el proptită să văd negrul nopţii şi să disting liniile cele albe de cele negre.
El: Aş vrea, dar nu pot.
Ea: Atunci dă-mi fruntea ta, ca să pot dormi şi eu odată, căci de multă vreme e ziuă şi nu se mai face noapte.
El:
Ea:
El: Înţelege, eu sunt mort.
Ea: Atunci dă-mi cadavrul tău, ca îmbrăţişându-l să nu uit timpul, negrul, ziua... Să pot dormi şi eu odată, că tare mi-e teamă că ziua-i pe sfârşite şi eu încă nu m-am trezit.