"Cine a renunţat la viaţă fiindcă a iubit-o prea tare? Sau fiindcă s-a iubit prea tare pe sine însuşi? Megalomanii sau înamoraţii de ei înşişi au alte porniri, nu de a se suprima. Dacă au avut ocazia s-o facă, au decis moartea altora. Hitler s-a sinucis de frică să nu fie prins de ruşii intraţi în Berlin. Nero s-a sinucis şi el abia când era pe cale să fie capturat, după ce fugise din palat. Chiar şi Marc Antoniu s-a sinucis, fiind înfrânt de legiunile rivalului său. (...)
Nu cred că gandul sinuciderii vine brusc, nepregătit de nimic. De regulă, un asemenea gând presupune o lungă şi chinuitoare deliberare, amânări şi ezitări. Pavese a umplut cu ele un întreg jurnal, înainte de a lua o decizie. (...)
Sunt convins că imbecilii nu ajung să-şi pună problema sinuciderii Ei îşi trăiesc viaţa pănâ la adânci bătrâneţi, dacă sunt sănătoşi. Nu se încurcă "filosofând" ori analizându-se.
În fond, mai trebuie dovedit, oare, că Infernul este plata pentru inteligenţa umană? " - Octavian Paler
Acest fragment a fost introducerea a ceva ce o sa-şi păstreze amprenta în sufletul meu ceva timp de acum încolo.
(Singurul lucru cu care nu sunt de acord în ceea ce priveşte ideile domnului Paler este că astăzi din ce în ce mai mulţi imbecili îşi pun problema sinuciderii, sau nu îşi pun problema, ci pur şi simplu o fac. Ce e în trend, e în trend. )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu