De parcă nu se poate, dimineaţa când te trezeşti, să cazi dintr-o dată într-un hău negru şi răcoros, cu fund sau fără (ce mai contează?) şi să n-ai timp nici să te speli pe dinţi, nici să-ţi iei papucii în picioare, sau na, să scrii un bilet "hei, vezi c-am căzut în hău, am lăsat cheile pe frigider.". Să n-ai timp nici să te dezmeticeşti şi, privind ultima oară în sus spre umanitate, să-i vezi cum s-au strâns cu ghiotura şi se minunează ca proştii de tine şi de hăul tău. Un fâs şi umanitatea asta. Mai bine închizi ochii şi începi să te obişnuieşti bezna asta care, la urma urmelor, nici nu e aşa de antipatică.