Ce mai fac

Servus pe această cale (înfundată deja de prea multele zile de inactivitate) la toată lumea, şi la ăia de mai ştiţi de mine, şi la ăia de nu mai ştiţi şi nici n-aţi vrea.
Sunt într-o dispoziţie de zile mari, seară în cămin la măsuţa pliantă, citesc un text imposibil de n-am înţeles ce-i cu el nici după ore bune de sală de lectură şi am zis băi! parcă ar fi cazul de un post pe prăfuitul meu blog. Să mi se ierte exprimarea sictirită şi bălăbănită, da aşa am o poftă să scriu ceva aşa fără de teama ochilor scrutători şi necruţători ai celor care au asemenea ochi, de nu mai ştiu ce e cu mine!
Poate se întreabă cineva ce mai fac, ce e cu mine, cum o mai duc, dacă nu, nu-i bai, eu răspund: uite bine, mon cher, Bucureştiul începe să miroasă-a primăvară, iarba-i tunsă deja frumos în curte la drept, dar uite deviez de la subiect. Eu sunt bine, îmi duc existenţa efemeră într-o oarecare orânduială, pentru că lucrurile se orânduiesc mai degrabă când nu le mai vrei cu tot dinadinsul orânduite. Am la ce să sper, mulţumesc lui Dumnezeu, şi sper. De suferit, nu prea am după ce să sufăr, este o perioadă trivială şi insipidă a vieţii mele în sensul ăsta, dar, vorba aia, totul curge. Toane adolescentine nu prea mai am, îmi place orice mâncare şi nu mai sper să mă întâlnesc cu făt-frumos la supermarket, nici la gura de metrou. Ah şi n-am mai plâns demult. Din păcate tot nu m-am obişnuit să dorm cu neonul aprins şi mi-am dat seama că nu mai am o parte preferată pe care să dorm; şi pe dreapta şi pe stânga e la fel de bine. Sunt tot mai simpatică, până şi când mă plâng. Lucrurile merg înspre bine, dezvoltarea personală e pe val. Oamenii îmi zic că sunt mai relaxată şi deschisă. Măi să fie! Ce să mai, numai de bine.
Şi nu devin cinică. Dar nu mai am nici timpul, nici energia, nici condiţiile să fiu solemnă şi sentimentală. Nu mi-e dor de multe lucruri, dar mi-e dor de câteva. Mi-e dor spre pildă de Marius şi de Ana, de proful de desen, de profa de română, şi mă mai gândesc din când în când la cele mai frumoase dimineţi din viaţa mea. Nu mă gândesc prea mult la astea, că ţin la orânduiala mea.
Am ce n-am avut niciodată: o prietenă cea mai bună şi asta e incredibil de frumos. Şi sunt sinceră şi nu-mi mai e frică să fiu. Asta sunt. Acum definitiv.
Vă pup hugs and kisses xoxo ceva cu gossip girl nu? etc