... and I thank God I'm alive!

De când tot sunt cu minţile sucite, am descoperit în sucitură o crăpătură prin care tot intră lucruri. Lucruri care mă umplu.

Sunt aşa de fericită!

Dacă vrei să mai rămâi om

http://www.petitiononline.com/NU666/petition.html

http://antena3.ro/stiri/romania/primul-pasaport-biometric-romanesc-va-aparea-peste-doua-saptamani_62344.html

P.S. Ah şi un cip sub piele la desert? :)) http://www.roaim.com/tehnologie/implant-pentru-salariu.html

vai de noi

( )

Doamne, aşa aş începe cu preaiubitul clişeu "m-am săturat!", deşi deja e aşa un clişeu şi această conştientizare obsesivă a clişeelor, dar când mă mai gândesc şi că e aşa Vama Veche care acum e şi pe telefoanele colegelor mele alături de guţă alde denisa nu ştiu care bla bla bla bla.
Sunt aşa de nemulţumită azi. De tot şi de toate. Sunt înconjurată peste tot de snobisme de doi lei, snobisssm, snobissssssm dus până la exasperare. Pe lângă asta, simt că mă complac în el şi toate celelalte care-i sunt alături, mă complac şi zac şi mă afund în acest gunoi emis de oameni. Aş vrea să mă împotrivesc, să nu mai zâmbesc şi să tac, oripilându-mă în gând, aş vrea să nu mai rămân nepăsătoare la jigniri, să mă ridic şi să plec, ce dacă-i dau satisfacţie, măcar ştiu că m-am smuls de acolo. Să nu mă mai mint singură, spunându-mi că e bine şi aşa sau că o să fie bine. Nu o să fie bine! De ce ar fi bine dacă acum nu e bine?
Aseară când încercam să adorm, acelaşi sentiment mă zgândărea, dorinţa asta de împotrivire, şi mă gândeam că ceea ce m-ar face să mă respect ar fi, situaţie cu rol exemplificator, să mă duc la cel mai important examen din viaţa mea şi la un moment dat să intre nişte lichele d-alea de care-i lumea plină, să vină să ne spună răspunsurile corecte, indiferent dacă pentru salvarea statisticilor, sau pentru că au fost plătiţi de unul sau altul, şi după ce îmi dau seama ce vor să mă ridic spunând "Cer să fiu lăsată afară din sală, pe durata desfăşurării acestei mizerii!", iar apoi să fiu huiduită, scoasă din examen sau orice!
Poate că o să mă umfle râsul după ce voi citi după un timp ce am scris şi ştiu că nu-i deloc în spiritul a ceea ce scriu de obicei, dar mă sunt foarte, foarte intrigată.

Vrem să ne placă

Să le zâmbeşti. Să nu le spui că nu îţi place faţa lor. Să zâmbeşti şi să spui lucruri interesante ca să vadă ditamai personalitatea pe care o ai. Să te invidieze. Să te placă. Să vorbeşti rar şi apăsat. Să te îmbraci cum ştii tu mai bine, chiar dacă nu îţi place, dar dacă ştii că lor le va place, merită! Să mai faci din când în când câte un compliment subtil (să nu fie prea direct că dup-aia au impresia că eşti prea leşinat după ei). Să ai grijă din ce gaşcă îţi alegi prietenul şi să nu cumva să pierzi timpul cu oameni inferiori (nu de alta, dar să nu fi şi tu catalogat cu ei împreună). Eventual să te apuci de fumat şi să-ţi fluturi ţigara pe Republicii cu o atitudine de wonder-woman. Şi iarăşi: să le zâmbeşti! Ai citit tu într-o revistă şi ziceau că ăsta e secretul. Să dansezi excentric şi provocator, nu care cumva să te pierzi printre plebe şi să nu fi observat. Să-ţi iei haine de firmă şi să-ţi doreşti să laşi şi eticheta pe afară dacă se poate. Să pui pe net poze cu tine, cu prietenii tăi, cu viaţa ta parcă ruptă din filme.
Ca să te placă, normal.

Oamenii sunt dependenţi de oameni. Dacă nu ar fi această dependenţă, nu ar exista nicio valoare umană. Nu ar exista utopia, ambiţia, nimic.
Oamenii sunt oameni prin oameni, sunt infractori prin oameni, sunt genii prin oameni şi tot aşa.
Conceptul de om nu ar fi existat dacă nu ar fi existat şi un al doilea om. Doar un al doilea om îl face pe primul să fie om. Doar acesta îl face să simtă; fie că-i vorba de invidie, iubire, ambiţie sau ură.
Interdependenţa aceasta dintre oameni este cauza, şi în acelaşi timp efectul, omului asupra omului. De aceea dorinţa de a fi plăcuţi printre oameni este aproape o chestiune fiziologică.
Chiar şi cei care se consideră independenţi, anarhişti, sinceri până la modul jignitor sau rupţi de realitate şi de prozaic, sunt aşa tocmai pentru a impresiona oamenii, pentru a se face urâţi de oameni sau pentru a face oamenii să sufere. Altfel nu se poate.

E foarte ciudat, pentru că pornisem a scrie tocmai pentru a-mi exprima dispreţul faţă de această trăsătură umană, dar pe parcurs m-am răzgândit. Aş fi făcut-o doar pentru a demonstra.... În fine.
Sunt mulţumită de concluzia la care am ajuns.
Oamenii sunt nişte mecanisme foarte interesante.