Niciodată nu şti nimic.
Niciodată nu şti când nişte şoapte care-s lângă tine, dar atât de departe, îţi vor zgudui sufletul până îl ameţesc; niciodată nu şti când îl vezi cu faţa dar de fapt este cu spatele. Nu şti când îţi cade Parisul în cap; nu şti când nişte ochi căprui ţi se înfig în minte şi ţi-i aminteşti cu un nod în stomac ore dup-aceea.
Ce farmec ar avea dacă n-ar fi "niciodată nu şti nimic"? ah!
vineri, 24 octombrie 2008
luni, 6 octombrie 2008
Direcţia mâine
Simt cum totul se aşterne în faţa mea, ca un unghi obtuz cu vârful spre mine. Simt viaţa tremurând plină de ea însăşi în tâmplele-mi şi-n piept.
E un sentiment ce s-a prelungit de câteva zile, şi cu certitudinea că nu-i doar o străfulgerare, mă grăbesc să-l aştern în cuvinte. Deşi o să treacă la fel de repede cum a venit, ca şi celelalte.
Totul pare uşor şi totul pare aici, acum. Lucrurile din jurul meu parcă au transpirat un nou sens; o nouă viziune, o viziune ca la microscop îmi copleşeşte ochii.
Totul e nou şi totuşi am lucruri din totdeauna. Am pe ce să sprijin noul, cu ce să-l diger. Şi stomacul gândirii mele se arată nou în faţa mea, muncindu-l o nestăpânită foame. Aproape simt cum carnea posibilului o atinge pe a mea şi o încălzeşte, o răceşte, o înfioară.
E un sentiment ce s-a prelungit de câteva zile, şi cu certitudinea că nu-i doar o străfulgerare, mă grăbesc să-l aştern în cuvinte. Deşi o să treacă la fel de repede cum a venit, ca şi celelalte.
Totul pare uşor şi totul pare aici, acum. Lucrurile din jurul meu parcă au transpirat un nou sens; o nouă viziune, o viziune ca la microscop îmi copleşeşte ochii.
Totul e nou şi totuşi am lucruri din totdeauna. Am pe ce să sprijin noul, cu ce să-l diger. Şi stomacul gândirii mele se arată nou în faţa mea, muncindu-l o nestăpânită foame. Aproape simt cum carnea posibilului o atinge pe a mea şi o încălzeşte, o răceşte, o înfioară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)